A fost o vară plină și cu adevărat uimitoare pentru noi aici în Craiova. Am avut multe echipe din diferite țări care ne-au vizitat și au colaborat cu noi în lucrarea noastră pentru Domnul nostru Isus Hristos.
Am fost foarte ocupata cu multe aspecte ale slujirii; cu toate acestea, am profitat de această ocazie pentru a mă concentra pe două proiecte principale în care am fost direct implicata. Primul este Tabăra de Baschet pe care una dintre misionarele noastre, Cristina, a organizat-o și coordonat-o pentru copii și tineri, pe care am desfășurat-o în parteneriat cu antrenori din SUA de la Biserica Biblică Parkside, iar al doilea este Școala Biblică de Vacanță (VBS) pe care am desfășurat-o în parteneriat cu Biserica Baptistă Redemption din Florida. Scopul principal al acestor două mari evenimente este de a împărtăși Evanghelia, atât participanților, cât și familiilor acestora.
Școala Biblică de Vacanță (VBS) s-a concentrat în jurul copiilor și am fost atât de binecuvântați să avem o echipă din Biserica Baptistă Redemption, care a fost foarte deschisă și grijulie cu copiii. Această echipă a adus cântece, jocuri, povești biblice și, cel mai important, inimi deschise pentru a împărtăși cu copiii. Am construit relații cu multe familii în această perioadă și așteptăm cu nerăbdare să vedem multe dintre ele la viitoarele noastre întâlniri. Biserica Baptistă Redemption va reveni anul viitor pentru a lucra din nou cu noi și ne rugăm ca din ce în ce mai mulți copii și familiile lor să fie atinși de Cuvântul lui Dumnezeu.