Timpul trece așa de repede, că aproape că nici nu îți dai seama când a trecut! Și pentru că suntem recunoscători Domnului pentru voi și apreciem susținerea voastră în rugăciune și nu numai, vrem să vă aducem noutăți din lucrare, ca și voi să vă bucurați, împreună cu noi, de ceea ce El lucrează.
Aproape în fiecare an, după ce trec sărbătorile de iarnă, când orice plantator de biserică este pus „pe modul rapid”, adică implicat în multe activități, diferite proiecte, într-un timp scurt, urmează lunile ianuarie, chiar și februarie, când urmezi o rutină, dar foarte importantă în ochii lui Dumnezeu. Rutina aceasta înseamnă întâlnirile de biserică, duminica dimineața, întâlniri cu femeile, cu copiii, cu tinerii, dar și slujirea comunității prin diferite forme (alimente, lemne, haine etc.).
Cu toate acestea, în luna februarie am reușit, cu ajutorul lui Dumnezeu, să intrăm în posesia scaunelor pentru sala bisericii, ceea ce a presupus destul de multă implicare în fundraising (sumă pe care încă nu am reușit să o acoperim), transport și montare.
În luna martie am avut binecuvântarea de a găzdui o echipă din Texas, care ne vizitează din 2012, aproape anual. Scopul tuturor echipelor care vin pe un câmp de misiune, într-o plantare de biserică, este să ducă mesajul Evangheliei la cât mai mulți oameni, dar, în același timp, să fie și o încurajare pentru frații și surorile în credință. De aceea, împreună cu ei, am organizat un eveniment în care am oferit oamenilor ochelari de citit (gratuit), control de tensiune și glicemie, dar și rugăciune pentru nevoi personale.
Pentru că 8 Martie, pentru noi, înseamnă Ziua Mamei și obișnuim să folosim această zi pentru a celebra mama, dar în același timp este și o oportunitate de a face evanghelizare în rândul femeilor, am organizat un eveniment la care au luat parte în jur de 40 de femei și am fost plăcut surprinși să avem și femei noi care nu au mai fost niciodată într-un asemenea context.
Proiectul „Sămânța Bună” este un proiect prin care oferim oamenilor, din comunitatea noastră, semințe de pus în pământ, dar împreună cu aceste semințe dăm și un devoțional, pe un an de zile, cu învățătură biblică. Împreună cu această echipă am reușit să dăm 650 de pachete, câte unul pentru fiecare casă. Slăvit să fie Domnul!
Am făcut și vizite, unde obișnuim fie să evanghelizăm, fie să încurajăm persoanele vizitate. De fiecare dată, oamenii sunt bucuroși să ne primească în casele lor, lucru care, cu ani în urmă, părea imposibil. Pentru asta dăm slavă lui Dumnezeu pentru modul în care El a lucrat și lucrează.
Motive de rugăciune:
Pentru că lucrarea cu adolescenții crește și sunt tot mai deschiși, avem nevoie să terminăm terenul de baschet, pe care l-am început, dar nu l-am finalizat încă, din lipsă de fonduri.
De asemenea, lucrăm și la un teren de fotbal pentru copii, care, din nefericire, nici acesta nu este finalizat încă.
Oamenii să aibă curajul să ia decizia de a-L urma pe Domnul, iar El să ne descopere nouă care sunt acele blocaje din mintea lor care îi împiedică să facă acest pas.
Domnul să ne dea înțelepciune și pricepere în continuare, în lucrare.
Protecția familiei noastre și ca El să se îngrijească în continuare de toate nevoile noastre.
Pentru că urmează să avem un botez, rugați-vă ca Domnul să lucreze în familia sorei Geta.

