Proiect misionar

Speranta pentru Africa

Acum 20 de ani, Dumnezeu a pus în inima lui Raul o povară pentru Africa, în timp ce se ruga pentru oamenii de pe acest continent. În 2026, Dumnezeu a început să aducă această viziune la împlinire, aducând studenți africani la Craiova printr-un program universitar. În perioada în care au fost aici, Raul i-a învățat despre ucenicie biblică și despre cum să înțeleagă Scriptura în context. Pe măsură ce au învățat, au spus că își doresc să ducă această învățătură înapoi în Africa. Așa a început Speranță pentru Africa.

Viziunea acestei lucrări este să facă ucenici în Africa după modelul lui Isus, prin învățătură biblică sănătoasă și ucenicie unu la unu. Prin acest proiect, învățătura biblică din cărțile Bibliei va fi tradusă în swahili, filmată, editată și publicată online, pentru a putea fi folosită ca resursă pentru predicare și ucenicie unu la unu.

Invităm persoane și biserici să fie alături de noi prin rugăciune, susținere financiară, mentorare pentru lucrătorii africani implicați în această lucrare și ajutor practic în domeniul editării video și media. Contactează-ne dacă dorești să fii parte din Speranță pentru Africa și să ni te alături în această lucrare.

Echipa

Shija Lucas
Muviswa Muhindo​
Judith Omoro
Kataka Nzanzu
Benjamin Muvatsi
Mary Kemboi
Aksanti Actif
Alfred Balume
#zikzag_button_6a08f76d121f5 { color: rgba(255,255,255,1); }#zikzag_button_6a08f76d121f5:hover { color: rgba(255,255,255,1); }#zikzag_button_6a08f76d121f5 { border-color: rgba(49,49,49, 1); background-color: rgba(103,191,198,1); }#zikzag_button_6a08f76d121f5:hover { border-color: rgba(49,49,49, 1); background-color: rgba(52,140,146,1); }