Am zis Da!…celor 300 de refugiați cărora trebuia să le oferim cazare și mâncare pe toată perioada războiului.
Cam așa suna cererea telefonică în jurul orei 4 după masa în data de 3 Mai. Mi-am făcut calculele în ce privește resursa umană și finanțele care sunt necesare. Să ai grijă de așa mulți oameni trebuie să ai zeci de oameni la dispoziție și sute de mii de dolari. După rugăciunea echipei de misionari, la câteva ore am zis Da! provocări pentru că în urmă cu 26 ani am zis Da! Lui Dumnezeu când El mă trimitea în misiune și de altfel cum să nu zic Da! când văd atâția oameni care fug de război. Când ți în brațe o femeie care plânge și îți spune că ea o scăpat dintr-o casa unde a venit bombă dar soțul ei nu a scăpat. Cum sa nu zici Da! când în mașina mea spre Budapesta, o refugiată îmi spunea că pentru a ajunge în România a trebuit să treacă prin teritoriu ocupat de ruși cu riscul să fie prinsă și să aibă probleme serioase. Cum sa mi zici Da! când vezi atâtea mămici cu copii, atâtea ‘Babushte’ care cu lacrimi în ochi fug de războiul acesta crud.
După ce am zis Da! Dumnezeu a început să miște lucrurile și să ne pună în legătură cu oameni din toată țara care și-au asumat sa găzduiască refugiați.
Update:
- Am finalizat programul de echipare misionara E2E, generația 5-a.
- Domnul ne-a ajutat să celebrăm Paștele nu doar pentru români ci și un serviciu special pentru Ucraineni.
- Cu ajutorul Domnului, am trimis peste 30 mașini în convoi spre Ucraina.
- În două luni de când a început războiul, am ajutat peste 588 refugiați cu cazare, mâncare, asistență medicală și transport spre Europa. Avem 46 refugiați cazați pe termen lung la noi în Craiova.
- Am organizat un eveniment pentru refugiații care sunt la noi pe termen lung, pentru ca Craiovenii să-i cunoască și să lege relații. Am strâns fonduri pentru alimente și medicamente pentru cei din Ucraina la acest eveniment.
Cereri de Rugăciune:
- Rugați-vă să putem acoperi chiriile pentru refugiații pe termen lung.
- Rugați-vă să recrutăm studenți pentru generația 6-a la programul de echipare misionara, E2E.