Pentru multi dintre noi venirea iernii cu podoaba ei ne trezeste amintiri frumoase si chiar si acum ne umple inima de bucurie si farmec atunci cand ne gandim la momentele cand veneam de la sanius inghetati si intram in casa la caldura focului.
Din pacate pentru unele familii din Icoana venirea iernii nu este tocmai o veste buna. Multe familii asteapta in incordare sezonul rece pentru ca nu stiu daca vor avea suficiente lemne pentru a se incalzi. Ne bucuram ca anul acesta, Domnul ne-a dat harul sa fim o binecuvantare pentru cateva familii si sa venim in sprijinul acestei nevoi.
Proiectul ”Caldura pentru inima si trup” a pornit de la drama unei familii din Icoana, in care sotul Angelicai si tatal a trei copii cu varstele intre 8-12 ani a decedat in aceasta vara. Din dorinta de a ajuta aceasta familie, am descoperit aceasta nevoie comuna pentru mai multi din comunitatea noastra.
In comuna nu avem gaze naturale, astfel incalzirea cu lemne este cea mai ieftina si accesibila pentru toti. In cadrul acestui proiect au fost ajutate cu lemne pentru iarna 14 familii cu resurse financiare limitate.
Aceste familii au fost selectate pe baza urmatoarelor criterii:
- Familiile care au o situatie financiara grea
- Familii cu copii
- Lucratori si slujitori pentru raspandirea Evangheliei din zona apropiata.
Ne rugam ca si inimile acestor copii si parinti sa fie incalzite de dragostea lui Dumnezeu si sa raspunda dragostei Lui.
”Noi il iubim, pentru ca El ne-a iubit intai” (1Ioan 4:19)